Dinamo și Rapid au remizat pe Arena Națională, scor 0-0, în derby-ul etapei cu numărul 21 a Superligii, ultima din 2024. Jocul prestat l-a nemulțumit atât de tare pe fostul fotbalist al „câinilor roșii”, Florin Bătrânu, încât nu a ezitat să reacționeze dur imediat după fluierul final.
Un astfel de meci este, potrivit spuselor sale, o adevărată pedeapsă pentru microbiști, având în vedere că niciuna dintre echipe nu a părut dispusă să-și asume riscuri, de teamă unei eventuale înfrângeri. Au compensat, în schimb, suporterii, chiar dacă tribunele nu au fost arhipline.
Chiar dacă nu i-a plăcut deloc ceea ce a văzut, mai ales pe parcursul reprizei secunde, Florin Bătrânu s-a arătat optimist în privința șanselor celor două rivale de a-și atinge obiectivul. Dinamo a încheiat anul pe locul doi, cu 36 de puncte, iar Rapid pe șapte, la două puncte de zona play-off-ului.
„Doamne, Dumnezeule, ce chin, ce jale! Deci dacă ai ciudă pe cineva, îl pui să se uite la repriza a doua. E pedeapsă. Dacă vrei să pedepsești pe cineva, te rog pune-l să se uite la parte a doua. Cred că e cea mai mare pedeapsă. Glumim acum, sigur. Dinamo și-a îndeplinit obiectivul, e pe locul 2. Nici Rapid nu e departe, mai sunt 9 etape, o să fie meciuri și cu echipe din partea a doua a clasamentului. Amândouă sunt în obiectiv, dar ce am văzut astăzi… vai de capul meu!”, a declarat fostul mijlocaș pentru gsp.ro.
„Doamne, Dumnezeule, ce chin, ce jale! Deci dacă ai ciudă pe cineva, îl pui să se uite la repriza a doua. E pedeapsă. Dacă vrei să pedepsești pe cineva, te rog pune-l să se uite la parte a doua. Cred că e cea mai mare pedeapsă. Glumim acum, sigur.
Dinamo și-a îndeplinit obiectivul, e pe locul 2. Nici Rapid nu e departe, mai sunt 9 etape, o să fie meciuri și cu echipe din partea a doua a clasamentului. Amândouă sunt în obiectiv, dar ce am văzut astăzi… vai de capul meu!”, a declarat fostul mijlocaș pentru gsp.ro.
Parcursul bun din actuala stagiune i-a făcut pe dinamoviști să prindă aripi. Dennis Politic a dat asigurări că întreaga echipă va lupta pentru titlu dacă va reuși să-și asigure prezența în play-off.
„Suntem oarecum mulțumiți. Suntem în play-off. Puteam mai mult în seara asta. Am fost echipa care merita victoria, după părerea mea. Am avut șanse, șuturi din afara careului. Nu a intrat nici la mine, nici la colegi. A fost un meci spectaculos. Nu merita Opruț cartonaș roșu pentru împingere. Toți am împins. Când ne vom întoarce, vom avea obiectiv play-off-ul, iar dacă vom fi acolo, cu siguranță vom ținti titlul. Cred că suntem favoriți în majotatea meciurilor. În 2025 vreau să fiu din ce în ce mai bun, să ajung cu echipa în play-off și să ne batem la titlu acolo. Și la națională, bineînțeles. Sper ca performanțele mele să conving”, a spus extrema alb-roșilor, la flash-interviul de după meci.
„Suntem oarecum mulțumiți. Suntem în play-off. Puteam mai mult în seara asta. Am fost echipa care merita victoria, după părerea mea. Am avut șanse, șuturi din afara careului. Nu a intrat nici la mine, nici la colegi. A fost un meci spectaculos. Nu merita Opruț cartonaș roșu pentru împingere. Toți am împins.
Când ne vom întoarce, vom avea obiectiv play-off-ul, iar dacă vom fi acolo, cu siguranță vom ținti titlul. Cred că suntem favoriți în majotatea meciurilor.
În 2025 vreau să fiu din ce în ce mai bun, să ajung cu echipa în play-off și să ne batem la titlu acolo. Și la națională, bineînțeles. Sper ca performanțele mele să conving”, a spus extrema alb-roșilor, la flash-interviul de după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER